Ieri dimineaţa la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" a avut loc un jaf. Două persoane mascate, care au avut asupra lor, probabil, o rangă, au intrat în biroul directorului adjunct, de unde au sustras unitatea centrală şi monitorul unui computer. Jaful a fost descoperit de portarul instituţiei în jurul orei 5.00, în timp ce făcea rondul. Pagubele se cifrează la aproximativ 1.500 de lei.

Potrivit directorului Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul" Ruben Filimon, infracţiunea a fost surprinsă de camerele de supravegheat care sunt instalate pe holurile şcolii. Astfel, s-a putut constata că este vorba despre două persoane cu vârsta de 20-25 de ani. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 4:45 şi a fost descoperit un sfert de oră mai târziu de portarul Colegiului, care a anunţat poliţia, care a şi ajuns la scurt timp la locul faptei. "Hoţii au spart uşa din spatele Colegiului, care dă spre sala de sport. Toate uşile din şcoală erau închise, dar pe cea de la biroul directorului adjunct au forţat-o cu ajutorul unei răngi şi au furat din interior un calculator, în valoare de 1.500 de lei. Operaţiunea a fost foarte rapidă, într-un sertar se afla o sumă de bani într-un plic, de care însă nu s-au atins. Probabil nu au crezut că sunt bani acolo", a precizat Ruben Filimon. După sustragerea bunurilor, infractorii s-au oprit şi la automatul de cafea pe care l-au deschis forţat. "Probabil, au dorit să bea o cafea gratis", a mai adăugat Filimon. După modul în care au acţionat cei doi au dovedit că sunt buni cunoscători ai locului, dar directorul Colegiului nu s-a hazardat în a face speculaţii, precizând doar că vor demara la nivelul intern o anchetă, în paralel cu cea a poliţiei, mizând pe imaginile surprinse de camerele video şi pe amprentele prelevate la faţa locului.