Patru persoane care au intrat cu autoturismele pe pajişti sau în zonele protejate din Parcul Natural Apuseni au fost sancţionate în ultima săptămână, de către jandarmi.

Potrivit jandarmilor bihoreni, în special în spaţiul online există o categorie de „iubitori ai muntelui” care confundă potecile și traseele montane cu piste de încercare pentru diferite tipuri de ATV-uri, motociclete sau mașini de teren. Doar în ultima săptămână au fost identificate și sancționate 4 persoane care au pătruns cu autovehiculele pe pajiști sau în zone protejate. „Din discuțiile pe care le purtăm cu turiștii, știm că fenomenul este mult mai amplu și nu de puține ori ne spuneau că sunt foarte deranjați de aceste persoane, în primul rand, pentru zgomotul pe care îl produc și pe care pădurea îl amplifică șI, nu în ultimul rand, pentru faptul că resimt un stres suplimentar la apropierea acestor autovehicule, fie pentru a elibera traseul cât mai repede sau pentru cei care sunt și cu copii, să-i adune cât mai repede într-o zonă sigură”, a precizat lt. Valeriu Macovei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Deși patrulează permanent alături de rangerii Parcului Natural Apuseni, jandarmii spun că este imposibil să acopere întreaga zonă, de aceea apelează la sprijinul turiștilor care să semnaleze astfel de activități. „Nu ne este străin faptul că s-au format adevărate comunități, grupuri pe rețelele de socializare, care sunt folosite adesea pentru a se transmite hărți cu trasee accesibile, pe cere le denumesc ca fiind libere, adică fără prezența autorităților. Noi vom continua verificările, dar avem nevoie și de ajutorul cetățenilor care pot semnala astfel de activități ilicite, la APN Apuseni, tel: 0372702242 sau numărul de urgență 112”, a subliniat lt. Valeriu Macovei.