Prinşi cu treningul furat în "traistă" Doi bărbaţi au fost surprinşi, marţi, de agenţii de pază care asigură protecţia supermarketului Lotus de pe strada Nufărului din Oradea că au furat un trening, dintr-un raion aparţinând unei societăţi comerciale. Alertat de agenţii de pază, un echipaj de jandarmi s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, i-a identificat pe cei doi bărbaţi, S.I.C., de 22 de ani, şi Ş.J.D., de 29 de ani, ambii din Reşiţa (judeţul Caraş Severin). Aceştia au reuşit să sustragă un trening, marca Adidas, din incinta uneia dintre societăţile comerciale din cadrul supermarketului Lotus, prin demagnetizarea sistemului anti-furt cu ajutorul unui magnet. Celor doi le-au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru infracţiunea de furt calificat, prejudiciul, în valoare de 463 RON, fiind recuperat şi restituit magazinului. Surprinşi în flagrant, la furat de fier vechi În cursul zilei de marţi, o patrulă auto, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Bihor, a surprins în flagrant, în zona depozitului SC Remat SA din Oradea, doi bărbaţi în timp ce furau fier vechi din vagoanele garate în staţie. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au depistat că L.A., de 59 de ani, din Oradea, şi L.Z, din satul Pelişor, comuna Lazuri, au sustras din incinta depozitului 22 kilograme fier vechi, prejudiciu în valoare de 66 RON, care a fost recuperat şi restituit societăţii comerciale. Celor doi le-au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru infracţiunea de furt calificat.