Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Puşcaş, pentru luare de mită, acesta fiind cel de-al treilea dosar în care magistratul a fost trimis în judecată. El mai este inculpat în alte două cazuri, tot pentru infracţiuni de corupţie, respectiv pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie orădeni i-au trimis în judecată pe Mircea Puşcaş, judecător la Curtea de Apel Oradea, în prezent suspendat din funcție, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită; Petru Cocian, administrator la o societate comercială, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de trafic de influență, dare de mită și cumpărare de influență; Mihai Halas, pentru trafic de influență, dare de mită și cumpărare de influență; Ioan Adrian Mihai,  administrator la o societate comercială, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la trafic de influență şi pe Mihăiţă Teleptean, administrator la o societate comercială, pentru infracțiunile de trafic de influență, complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în cursul lunii septembrie 2012, inculpatul Pușcaș Mircea, în calitate de judecător la Curtea de Apel Oradea, le-a pretins lui Cocian Petru și Halas Mihai, prin intermediul lui Teleptean Mihăiță, să cumpere de la cumnatul său un autoturism marca BMW cu o sumă mai mare decât prețul real al mașinii (o diferență de aproximativ 10.000 euro), pentru ca în schimb să pronunțe o soluție favorabilă într-un dosar penal aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Cocian Petru și Halas Mihai fuseseră condamnați în primă instanță la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție în concurs cu infracțiuni de contrabandă, decizie față de care cei doi au declarat apel care se află și în prezent pe rolul Curții de Apel Oradea.
"În cursul anului 2012, Teleptean a pretins de la Cocian Petru și Halas Mihai, suma de câte 20.000 euro (total 40.000 euro) pentru a-și exercita o influență reală asupra judecătorului Pușcaș, în vederea determinării acestuia să pronunțe o soluție favorabilă celor doi în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, în care aveau calitatea de inculpați-apelanți. Din totalul sumei pretinse, Halas Mihai i-a remis suma de 10.000 euro lui Mihai Ioan-Adrian pentru a-i fi transmisă lui Teleptean Mihăiță. Ulterior, această sumă a fost restituită, urmând ca, potrivit unei înțelegeri între inculpați, toți banii să fie dați de Cocian Petru și Halas Mihai, prin intermediari, după pronunțarea, în apel, a unei decizii favorabile celor doi", se arată în rechizitoriul DNA Oradea. La data de 2 iunie 2012, Cocian Petru și Halas Mihai, la rândul lor, au pretins de la un denunțător suma de 20.000 euro, susținând că prin persoane interpuse, ar putea să influențeze magistrații învestiți cu soluționarea apelului aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, astfel încât să-i determine să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorului. Denunțătorul primise și el, în primă instanță, o pedeapsă de condamnare la închisoare, alături de Cocian Petru și Halas Mihai. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Cluj. Judecătorul Mircea Puşcaş a mai fost trimis în judecată în alte două dosare penale în cursul acestui an, pentru infracțiuni de corupție, respectiv mărturie mincinoasă.