La nici 24 de ore de la abominabila crimă de pe strada Primăriei, din Oradea, autorul acesteia a fost identificat de către poliţiştii orădeni şi predat Parchetului. Presupusul asasin este un tânăr de numai 16 ani, elev în clasa a X-a la Grupul Şcolar "Transilvania", din Oradea, originar din Girişu de Criş. ABC-ul crimei Marţi, în jurul orei 15.30, Mariana Brişan, în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiată în propriul magazin de un tânăr, care a reuşit să fugă de la locul faptei. În urma gravelor leziuni provocate de multiplele lovituri de cuţit, femeia a decedat în drum spre spital, lăsând în urma ei un copil în vârstă de numai 12 ani. Defuncta era proprietarea unui ABC situat pe strada Primăriei nr. 60, din Oradea. Unul dintre martori a fost chiar soţul victimei, care, apelat pe telefon, a auzit-o cum aceasta se ruga de agresor: "Nu mă omorî! Lăsă-mă să trăiesc!". În şapte minute, acesta s-a deplasat la faţa locului, însă prea târziu, soţia lui se zbătea deja între viaţă şi moarte pe podeaua însângerată a propriului magazin. Primul ajutor a fost acordat de o asistentă din vecini, dar, cu toate acestea, la intrarea în Spitalul Clinic Judeţean, femeia agresată a decedat. Peste 30 de lovituri de cuţit Autorul monstruoasei crime este Constantin Codruţ Peleş, care, după ce a petrecut noaptea de luni la Oradea, iar ziua de marţi, numai prin baruri cu prietenii, a rămas fără bani. După ce a consumat aproximativ un litru de vin, acesta a decis să intre în ABC-ul de pe strada Primăriei, pe care îl frecventa destul de des. Aici a găsit-o pe vânzătoare cu o clientă de 16 ani şi a decis să iasă afară, iar după plecarea minorei acesta s-a întors în magazin şi i-a aplicat victimei peste 30 de lovituri de cuţit, care s-au dovedit a fi fatale. A ieşit în fugă, urmărit de un tânăr care i-a pierdut urma după ce agresorul şi-a schimbat fesul negru cu unul alb pe care îl avea iniţial pe cap. Pe baza informaţilor oferite de martora de numai 16 ani, s-au creionat primele semnalmente, care au fost transmise celor cinci echipaje a câte 30 de poliţişti implicaţi în cercetare. Ieri, o femeie aflată în Gara CFR Ioşia şi-a amintit că marţi după amiaza, în autobuzul care mergea spre Girişu de Criş, a zărit un tânăr cu mâinile şi pantalonii mânjiţi de sânge. Acesta i-a povestit femeii că a fost atacat de o bandă de ţigani care i-au furat toţi banii. Celor din autobuz li s-au făcut milă de tânăr şi i-au dat chiar câte 10.000 de lei. Ultimul subterfugiu După această descriere echipajele de ordine s-au deplasat în localitatea amintită şi l-au identificat pe minorul Constantin Peleş. "Acesta a fost reţinut şi a fost adus la Parchet unde, în prima parte, a declarat că sângele provine de la o încăierare cu ţiganii şi le-a arătat anchetatorilor rana de la picior şi le-a spus că a fost chiar la spital să se panseze. Ulterior, medicul legist a constatat faptul că rana a fost provocată intenţionat", ne-a declarat procurorul criminalist care a anchetat omorul, Florian Demian. Mai târziu, agresorul şi-a recunoscut fapta, motivând că a recurs la aceasta pentru că avea nevoie de bani. Tânărul este singurul copil al familiei Peleş, tatăl său fiind angajatul CFR Vest, iar mama lucrează în Italia.