Locomotivă cuprinsă de flăcări în Gara Episcopia
Pompierii militari orădeni au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locomotivă aflată în Gara Episcopia din Oradea.
Apelul care anunța producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 22.25, iar pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizați pompierii Detașamentului 2 Oradea. În momentul sesizării evenimentului, personalul a decuplat vagoanele de transport combustibil și a evacuat locomotiva din incinta gării, pe o linie destinată manevrelor. La sosirea echipajelor de pompieri, arderea se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum, atât în interiorul locomotivei, în zona unuia dintre motoarele electrice, cât și sub aceasta. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând extinderea flăcărilor și reducând semnificativ pagubele. În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a fost de natură electrică, au ars aproximativ 6 metri liniari cablu forță, conducte de presiune pentru aer și temperatură, 2 presostate și circa 15 metri liniari conductori electrici.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.