Numărul incidentelor rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată a scăzut cu 20 la sută în primele nouă luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă numărul şoferilor care au comis nereguli şi au fost sancţionaţi aproape că s-a dublat, informează Poliţia Română (IGPR).

Poliţiştii de la Transporturi au organizat, în primele nouă luni ale anului, peste 400 de acţiuni la trecerile de cale ferată (cu 11,6 la sută mai multe decât anul trecut), în timpul cărora au constatat 41 de infracţiuni - cu peste 40 la sută în plus faţă de aceeaşi perioadă din 2009, se arată într-un comunicat de presă de al IGPR. Totodată, peste 4.600 de şoferi (aproape dublu faţă de perioada similară a anului trecut) au fost sancţionaţi pentru neregulile comise, iar peste 280 de permise au fost ridicate (aproape 60 la sută mai multe), precum şi 84 de certificate de înmatriculare (aproape dublu). În aceeaşi perioadă, poliţiştii au făcut 24 de informări către primării şi administratorii unor segmente de drum public ce se intersectează cu calea ferată, referitoare la îmbunătăţirea sistemului de presemnalizare şi semnalizare rutieră. De asemenea, poliţiştii au înregistrat 123 de incidente la trecerile la nivel cu calea ferată, număr ce a scăzut cu 20 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. Aproximativ 75 la sută dintre acestea au avut loc ziua, cele mai multe fiind înregistrate la intersecţia căii ferate cu drumurile comunale (44 la sută), urmate de intersecţiile cu drumuri judeţene (24 la sută). Conform datelor existente, în anul 2010, ziua din săptămână în care au loc cele mai multe incidente la trecerile la nivel cu calea ferată este miercuri (20,3 la sută), urmată de marţi (19,51 la sută). Din totalul incidentelor, 32 au fost accidente grave în urma cărora 30 de persoane au murit, 17 au fost rănite grav şi 19 autovehicule au fost distruse.