Duminică, în jurul orei 00.10, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Marghita au fost sesizaţi, în urma unui apel primit prin 112, că persoane necunoscute au sustras un autoturism care fusese lăsat de proprietar parcat pe o stradă din localitate, în faţa unui imobil.

La cinci minute de la primirea sesizării, în jurul orei 00.15, în urma cercetărilor întreprinse şi a măsurilor dispuse de poliţiştii marghiteni, autoturismul a fost identificat pe strada Vişeului din localitate. Conducătorul autoturismului respectiv nu a oprit la semnalul poliţiştilor, continuându-şi deplasarea până pe o străduţă din apropiere, unde a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu poarta unui imobil. După coliziune, suspectul a abandonat autoturismul şi a încercat să fugă. Unul dintre poliţişti l-a somat pe suspect şi a tras un foc de avertisment cu pistolul din dotare. Suspectul a fost identificat ca fiind un tânăr de 25 de ani, din municipiul Marghita. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere, existând suspiciuni că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză este cercetat în stare de reţinere, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. "Suspectului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cazul în care se constată că ar fi condus cu o alcoolemie peste limita legală, cercetările vor fi extinse şi sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală", a precizat inspector Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

În cursul dimineţii de ieri, tânărul a fost prezentat de poliţişti Judecătoriei Marghita cu propunere de arestare preventivă, iar magistraţii au emis faţă de acesta un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.