Peste 4,7 kg de tutun pentru fumat, fără documente legale au fost confiscate de polițiștii din Marghita de la un localnic.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Marghita au depistat în trafic, vineri seara, un bărbat de 53 de ani, din Marghita, în timp ce conducea un autoturism. În urma controlului autovehiculului, polițiștii din Marghita au descoperit, pe bancheta din spate, 10 pungi cu materie vegetală, cu o textură uscată, de culoare brun deschis, cu aspect de tutun, cu greutatea totală de 4,746 kg, fără documente de proveniență. Cele 10 pungi cu tutun pentru fumat au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi   marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a (...) 1 kg tutun de fumat”. De asemenea, vineri, pe strada Menumorut din municipiul Oradea, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism. În urma controlului autoturismului, polițiștii de ordine publică orădeni au descoperit în portbagajul acestuia 9.000 de țigarete (450 de pachete de țigări) de diferite mărci, nemarcate legal. Țigaretele nemarcate legal au fost ridicate în vederea confiscării speciale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.