Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, şi-a pierdut viaţa în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina în care se afla a ieşit de pe şosea şi s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului extrem de violent, medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru şoferul de cetăţenie poloneză.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, accidentul s-a produs duminică, 19 aprilie, la ora 00.50, pe DN 19, în afara localităţii Tarcea. Conform poliţiştilor, un bărbat de 23 de ani, din Polonia, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, deosebit de periculoasă. Astfel, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un pom aflat pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului. La sfârşit de săptămână, pe şoselele din Bihor s-au produs alte două accidente grave.

Unul dintre ele este cel de pe DN 79, în urma căruia cântăreaţa Paula David Raţ, de 23 de ani, şi-a pierdut viaţa, iar iubitul ei şi părinţii acestuia au fost grav răniţi. Un altul a avut loc sâmbătă, pe DN19, în afara localităţii Roşiori, unde un bărbat de 33 de ani, din Săcueni, într-o curbă la dreapta, în zona de limitare a vitezei la 70 km/h, nu a adaptat viteza de deplasare şi a pătruns pe contrasens. Maşina a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de o tânără de 29 de ani, din Săcueni. În urma evenimentului rutier, o tânără orădeancă de 19 ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni grave fiind internată în spital, iar un tânăr de 19 ani, din municipiul Oradea, pasager în acelaşi autoturism, a suferit leziuni uşoare.