Poliţiştii de frontieră români împreună cu poliţiştii maghiari au depistat, la sfârşit de săptămână, un cetăţean român care se afla la volanul unui autoturism furat din străinătate.

La PTF Săcueni-Letavertes s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul român Lucian Gheorghe M., de 27 de ani, domiciliat în Baia Mare, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Spania. La controlul de frontieră comun efectuat de poliţiştii de frontieră români şi omologii maghiari, conducătorul auto a prezentat documentele autoturismului, care era închiriat din Spania. Constatându-se mai multe nereguli şi neconcordanţe între actele maşinii şi seriile înscrise pe maşină, s-a trecut la efectuarea unui control amănunţit, în urma căruia a rezultat că seria şasiului nu corespunde cu seria din talonul maşinii, yala portierei prezenta urme de forţare, iar butucul acesteia era distrus. Poliţiştii maghiari au verificat autoturismul în litigiu, identificat după seria şasiului de pe caroserie, în bazele de date Schengen, rezultând că face obiectul unei infracţiuni - furt. Având în vedere cele constatate, maşina a fost indisponibilizată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, cu cetăţeanul român în stare de libertate, urmând ca la finalizarea acestora să se ia măsurile legale care se impun.