Maşină în flăcări, în Peștiș
Pompierii militari aleșdeni au intervenit, miercuri dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat în curtea unei biserici din localitatea Peștiș.
Potrivit lt. col. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, în jurul orei 07.40, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, un echipaj al Stației de Pompieri Aleșd a fost mobilizat în localitatea Peștiș, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta la bordul autovehiculului, în circa 10 minute, împiedicând propagarea acestuia la întreaga mașină. În urma producerii evenimentului, generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit, au ars bordul și sistemul de ventilație ale autoturismului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.