Jandarmeria Bihor va dispune măsuri suplimentare de ordine şi siguranţă pentru meciul de fotbal pe care echipa FC Bihor îl va disputa pe stadionul municipal din Oradea, sâmbătă, 29 august, începând cu ora 11.00, în compania echipei „U" Cluj.

 

Măsurile de ordine suplimentare sunt determinate de incidentele pe care fanii echipei din Cluj le-au generat sezonul trecut, atât la Salonta, pe timpul meciului cu Liberty, dar şi la Oradea, pe timpul meciului cu FC Bihor. Astfel, 100 de jandarmi vor veghea ca ordinea şi liniştea publică să nu fie încălcată. La aceştia se adaugă şi efectivele societăţii private de pază cu care clubul are încheiat contract pentru asigurarea măsurilor de ordine din interiorul stadionului, precum şi efective din cadrul Poliţiei Comunitare Oradea. În situaţia producerii unor incidente de amploare pentru meciul de fotbal dintre FC Bihor şi „U" Cluj, persoanele abilitate să dispună evacuarea spectatorilor sunt: col. Lung Petru, comandantul acţiunii şi Ioan Dance, organizator de competiţii şi responsabil cu ordinea şi siguranţa publică din partea clubului orădean. Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se va executa de către efectivele de jandarmi, din iniţiativa comandantului Jandarmeriei Bihor, cu aprobarea, după caz, a prefectului sau a reprezentantului acestuia, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi. Aprobarea intervenţiei în forţă nu este necesară în cazul în care asupra forţelor de ordine se exercită violenţe care pun în pericol iminent viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acestora ori a altor persoane sau când există indicii temeinice că participanţii pregătesc sau au comis o fapta ilegală. Evacuarea din arena sportivă a unui grup de participanţi se va face la dispoziţia prefectului sau a reprezentantului acestuia ori la solicitarea responsabilului de ordine şi siguranţă al FC Bihor.