Medicul Constantin Romanul a fost dus, ieri, în faţa judecătorilor Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă după ce, joi, a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la două studente. Procurorii l-au reţinut joi seara pentru 24 de ore, însă doctorului i s-a făcut rău în arestul poliţiei aşa că a fost transportat din nou la spital. O comisie de medici a stabilit, ieri dimineaţă, că Romanul poate ajunge în faţa magistraţilor.

Constantin Romanul, prodecanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea a fost prins, joi, în flagrant, chiar în cabinetul său din cadrul Spitalului Judeţean, în timp ce primea mită de la două studente pentru a le promova la examene. Anchetatorii au mai găsit în cabinetul medicului sume importante de bani care ar fi fost primite zilele acestea tot de la studenţi. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, Romanul a primit câte 200 de euro de la cele două studente, în cabinetul său fiind găsiţi alţi aproape 2000 de euro. Imediat după ce a fost prins în flagrant, medicului i s-a făcut rău, el primind îngrijiri medicale în incinta spitalului. Ulterior, medicul a părăsit unitatea însoţit de procurori şi poliţişti, anchetatorii precizând că au mai descins încă în două locaţii, respectiv la Facultatea de Medicină şi Farmacie dar şi la domiciliul medicului. După ce a fost condus acasă şi apoi la facultate, chirurgul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru audieri, refuzând să facă orice fel de declaraţie. Procurorii au decis să îl reţină pentru 24 de ore, urmând să îl prezinte instanţei cu propunere de arestare preventivă. Numai că, imediat după ce a ajuns în arestul poliţiei medicului i s-a făcut rău. Constantin Romanul este diabetic şi a suferit o operaţie pe cord, aşa că, joi seara, el a fost din nou transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La solicitarea anchetatorilor s-a format o comisie de medici care au analizat situaţia colegului lor, decizând în final, ieri, că acesta poate fi dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare, cu recomandarea ca acesta, după dezbateri, să se reîntoarcă la secţia de Cardiologie, starea sa de sănătate nepermiţând externarea. Constantin Romanul a ajuns la Tribunalul Bihor transportat cu o ambulanţă şi însoţit de un echipaj SMURD, medicul intrând în sala de judecată într-un scaun cu rotile. Prodecanul a recunoscut în faţa anchetatorilor că a primit cei 400 de euro de la studente însă a susţinut că nu i-a pretins şi nici nu a condiţionat promovarea examenelor de vreo sumă de bani. Având în vedere starea sa de sănătate, judecătorii Tribunalului Bihor au respins, ieri, propunerea procurorilor de arestare preventivă, hotărând, în schimb, ca medicul să fie arestat la domiciliu 30 de zile. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel Oradea.