Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat la sfârşitul săptămânii trecute zece persoane care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în ţări din Spaţiul Schengen. Astfel, duminică după-amiază, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş, în cadrul unor acţiuni specifice, au depistat şi reţinut opt persoane de sex masculin care se deplasau pe jos spre frontieră.  Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 100 m de linia frontierei de stat. Aceştia au fost conduşi la sediul sectorului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de şapte cetăţeni afgani şi un cetăţean pakistanez, cu vârste cuprinse între 4 ani şi 32 de ani care intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Totodată, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş au depistat şi reţinut sâmbătă in zona de competenţă două persoane de sex masculin care se deplasau pe jos spre frontieră. Persoanele în cauza au fost conduse la sediul sectorului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni tunisieni în vârstă de 35 respectiv 36 ani care intenţionau să treacă ilegal frontiera.