Un agent al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Bihor este cercetat de procurori pentru luare de mită, după ce a primit de la un cetăţean maghiar combustibil în valoare de 177 de lei pentru a nu-l amenda pe acesta din urmă pentru lipsa rovinietei.


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au pus în mişcare miercuri acţiunea penală faţă de agentul şef adjunct Fărcuţa Traian, în vârstă de 40 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. "Fapta inculpatului constă în aceea că, la data de 7 decembrie 2009, în calitate de agent al Poliţiei de Frontieră - Punctul de Trecere al Frontierei Borş, având atribuţiuni de constatare a contravenţiilor şi control, a primit combustibil în valoare de 177,13 de la un cetăţean maghiar, pentru a nu-l sancţiona contravenţional pe acesta, pe motiv că nu avea rovignetă", a precizat Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.


Deşi a fost de acord să îi ofere benzina, maghiarul l-a denunţat apoi pe agentul de frontieră, cercetările fiind demarate de procurorii bihoreni şi de ofiţerii DGA. Poliţistul a fost prezentat judecătorilor de către procurorii Tribunalului Bihor, propunându-se arestarea acestuia pentru o perioadă de 29 de zile. Instanţa nu a luat această măsură, astfel că procurorii au declarat recurs, acesta urmând a se judeca zilele următoare.