Acuzată că în mai 2009 i-a lăsat nesupravegheaţi pe copiii aflaţi în grija sa, iar unul dintre micuţi a înfipt un creion în ochiul altuia, o educatoare de la Grădiniţa din Pocola, judeţul Bihor, a fost condamnată, joi, la cinci luni de închisoare cu suspendare şi plata unor despăgubiri de peste 60.000 lei.

Judecătoria Beiuş s-a pronunţat, ieri, după trei săptămâni de amânări, în procesul deschis pe numele educatoarei grădiniţei din comuna Pocola, Claudia Avram, pentru neglijenţă în serviciu. Educatoarea este acuzată că în 19 mai 2009, fiind în timpul serviciului, a plecat şi i-a lăsat pe copii în grija unor eleve de gimnaziu, timp în care unul dintre micuţi a înfipt un creion în ochiul altuia. În urma accidentului, băieţelul de cinci ani a suferit răni severe şi, pentru a-i salva vederea, a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale şi unui transplant de cristalin, într-o clinică din Cluj. Potrivit sentinţei Judecătoriei Beiuş emise ieri, educatoarea a fost condamnată la cinci luni de închisoare cu suspendare şi plata unor despăgubiri materiale de 4.306 lei şi 339 de euro, respectiv daune morale de 60.000 lei, în solidar cu Grădiniţa Pocola. De asemenea, Claudia Avram a fost condamnată să achite, în solidar cu Grădiniţa Pocola, şi cheltuielile de judecată, în sumă de 2.889 lei, respectiv cele judiciare, de 600 lei. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare, prin recurs, care se va judeca la Tribunalul Bihor. Avocatul victimei, Răzvan Doseanu, susţine că soluţia nu este justă, motiv pentru care va cere majorarea daunelor. "Apreciem că se impune majorarea daunelor care sunt prea mici raportat la suferinţele copilului", a declarat Răzvan Doseanu. Condamnarea educatoarei reprezintă o premieră în Bihor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean. "Este pentru prima oară când un cadru didactic din Bihor este condamnat. Am mai avut un profesor din Suplacu de Barcău cercetat, dar ancheta s-a finalizat cu neînceperea urmării penale", a declarat consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Ramona Bacter.