O tânără în vârstă de 21 de ani, din Tinca, căutată de autoritățile franceze pentru omor, a fost prinsă de polițiștii bihoreni. Femeia a fost dată în urmărire după ce, anul trecut, în iulie, alături de doi bărbați, ar fi ucis un bărbat în Nisa, cu peste 60 de lovituri de cuțit.

Crima la care ar fi participat și tânăra din Bihor, Paulina Seiche, a avut loc în luna iulie 2019, la Nisa. Un bărbat a fost ucis cu peste 60 de lovituri de cuțit, motivul crimei fiind jaful. Doi dintre suspecți, doi bărbați, au fost prinși și arestați de autoritățile franceze în timp ce tânăra din Tinca a fugit, fiind dată în urmărire internațională. Potrivit unei informări transmise, ieri, de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, luni, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri împreună cu polițiștii Postului de Poliție Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut- o pe femeia de 21 de ani, din comuna Tinca, urmărită internațional. Autoritățile franceze au emis pe numele acesteia un Mandat European de Arestare, fiind bănuită de comiterea unei infracţiuni de omor, pe teritoriul Franței. Aceasta a fost prezentată unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Marți, ea a fost prezentată la Curtea de Apel Oradea, iar magistrații au emis pe numele său un mandat de arestare provizorie pentru o perioadă de 15 zile, în vederea predării către autoritățile franceze. Aceasta a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.