Două farmaciste din Oradea sunt cercetate de către poliţiştii din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Oradea, pentru că au comercializat produse stupefiante, fără a avea autorizaţie în acest sens. Cele două femei nu au vrut să comenteze cele întâmplate, dar, dacă vor fi găsite vinovate, riscă să stea în închisoare între 5 şi 15 ani. Poliţiştii din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Oradea au organizat un control la drogheria SC Umana Tehnofarm situată pe Bulevardul Dacia nr.104 din Oradea, descoperind că acolo se comercializau produse stupefiante cuprinse în anexele nr.143/2000, fără ca drogheria să deţină autorizaţiile necesare în acest sens. Cu ocazia controlului efectuat, oamenii legii au descoperit 1076 comprimate stupefiante, precum şi 42 de reţete pe care au fost eliberate produse fără autorizaţie. Administratoarea firmei, Andreea Chircea, le-a spus anchetatorilor că aceste produse le aducea de la Farmacia Elixir tot din municipiul Oradea. Femeia era şi administratorul acestei farmacii, iar stupefiantele nu erau înregistrate în actele contabile, motiv pentru care poliţiştii au extins cercetările şi la Farmacia Elixir, descoperind aici mai multe nereguli în evidenţele contabile."Am efectuat un control în drogheria de pe Bulevardul Dacia, unde s-au descoperit mai multe produse stupefiante care erau comercializate ilegal. În mod normal, singurele produse pe care unitatea avea voie să le vândă erau suplimentele naturale, vitamine etc., dar au fost depistate stubstanţe precum Diazepam, Codeină sau Fortral", a declarat şeful CZCCOAO, comisar şef Nicolae Stamate. Anchetatorii au informat Colegiul Farmaciştilor pentru efectuarea unor noi verificări în urma cărora se va stabili dacă se impune sau nu retragerea autorizaţiei de funcţionare. Cercetările au fost declinate Biroului Teritorial Bihor al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea începerii urmăririi penale faţă de Andreea Chircea şi Adriana Vaida, cea din urmă fiind asistentă de farmacie. Femeile sunt acuzate de nerespectarea prevederilor art.2 din Legea nr.143/2000, iar dacă vor fi găsite vinovate, riscă o pedeapsă cu închisoarea între 5 şi 15 ani.