O farmacie jefuită în plină zi în centrul municipiului Oradea
Doi bărbaţi au jefuit, ieri, Farmacia nr. 58 din Oradea, aparţinând Sanifarm, sustrăgând din casa de marcat peste 11 milioane de lei. Una dintre farmaciste a fost agresată, în timp ce încerca să recupereze banii, dar, din fericire, s-a ales doar cu câteva răni uşoare.
Incidentul s-a produs, ieri, în jurul orei 14.00, când în incinta farmaciei au intrat doi bărbaţi, cu scopul de a jefui societatea. Unul dintre aceştia i-a distras atenţia farmacistei, în timp ce al doilea individ a trecut la acţiune, reuşind să sustragă din casa de marcat suma de 11 milioane lei. Farmacista a observat şi a încercat să recupereze banii furaţi, moment în care a fost agresată de unul dintre hoţi. Femeia nu a reuşit să îi oprească pe cei doi, care au luat-o la sănătoasa cu bani cu tot. A fost anunţată Poliţia şi Parchetul, oamenii legii deplasându-se la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor. "Farmacista agresată nu a suferit, din fericire, decât câteva leziuni minore, care, probabil, nu vor necesita internarea în spital. În urma primelor verificări, suma sustrasă depăşeşte 11 milioane lei", a declarat directorul comercial al societăţii. Acesta este cel de-al treilea caz petrecut în Oradea numai în cursul acestui an, când angajatele unor unităţi publice au fost agresate de jefuitori. În luna februarie, gestionara unei case de amanet a fost înjunghiată, dar, din fericire, în urma incidentului, a scăpat cu viaţă. Nu la fel de norocoasă a fost vânzătoarea unui ABC din centrul municipiului, care a fost ucisă cu peste 30 de lovituri de cuţit de către un tânăr de numai 16 ani, al cărui scop iniţial fusese tot jaful. Referitor la incidentul petrecut, ieri, autorităţile au demarat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care acesta a avut loc, în funcţie de rezultate, urmând ca împotriva hoţilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.