O tânără de 28 de ani, din Oradea, şi-a pierdut viaţa, ieri, într-un accident rutier produs la ieşirea din localitatea Chiribiş. Femeia se deplasa împreună cu viitorul ei soţ, pe o motocicletă. Mirela M., de 28 de ani, din Oradea, a decedat după ce motocicleta cu care se deplasa ieri dimineaţă înspre Oradea din localitatea Chiribiş, şi care era condusă de viitorul ei soţ, a sărit în şanţul de pe marginea drumului. Din primele cercetări efectuate, precum şi din declaraţiile martorilor, rezultă că tragicul accident s-a produs în urma exploziei cauciucului din spate al motocicletei. Fie din cauza căldurii, fie din cauza uzurii, cauciucul a cedat, iar motocicleta cu cei doi s-a răsturnat într-un şanţ. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, iar echipajul Ambulanţei ajuns la faţa locului nu a mai putut face decât să constate decesul.