O femeie de 36 de ani şi-a pus capăt zilelor
O femeie de numai 36 de ani, din localitatea Remeţi, a fost găsită moartă în locuinţa sa, având înfăşurată în jurul gâtului o sfoară de cânepă. Este cel de-al doilea caz de acest gen petrecut în Bihor în ultimele zile, după ce, marţi, cadavrul unei femei de 64 de ani, din Şerani, a fost descoperit tot în propria casă.
Joi, Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Bihor a fost sesizat de către Postul de Poliţie Bulz cu privire la faptul că B.O.L., de 36 ani, din Remeţi, a fost găsită în locuinţă decedată, având înfăşurat în jurul gâtului o sfoară din cânepă. La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă, condusă de un procuror criminalist, care a constatat că femeia s-a încuiat într-o cameră, a închis ferestrele şi s-a strangulat. Când au descoperit absenţa acesteia, aparţinătorii au intrat în panică şi au început să o caute, cu atât mai mult cu cât era bolnavă psihic. Văzând cadavrul întins pe duşumea, au fost nevoiţi să forţeze uşa pentru a putea intra în încăpere. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că femeia era bolnavă psihic şi că mai avusese antecedente de sinucidere. După efectuarea necropsiei, s-a stabilit că moartea s-a produs în urma unei asfixii mecanice prin strangulare, fără a se constata şi alte urme de violenţe la nivelul corpului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.