O mină marină a explodat la Costineşti - O navă militară și un elicopter vor inspecta litoralul
O navă militară și un elicopter vor inspecta litoralul românesc de la Mangalia la Năvodari, după ce luni o mină marină a explodat în zona digului în Costinești, iar scafandrii Forțelor Navale au interveni pentru neutralizarea unei alte mine marine.
„Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a dispus măsuri de întărire a cercetării. Așadar, puitorul de mine și plase începând cu ora 13.00 va realiza un marș de cercetare și inspecție a apelor din zona litoralului, de la Constanța până la Mangalia”, anunță colonel Cornel Pavel de la SMFN.
Totodată, el precizează că începând cu ora 14.00 un elicopter Puma naval al Flotilei 56 va inspecta spațiul aerian din proximitatea litoralului.
Staţiunea Costineşti a fost în alertă luni dimineața, după ce o mină marină a explodat în zona digului în Costinești. Potrivit ISU Constanța explozia a avut loc în zona digului din fața Hotelului Forum.
Nu au fost înregistrate victime, spun reprezentanții ISU Constanța.
„În această dimineață (luni - n.r.), în jurul orei 9.00, am fost solicitați prin apel la 112 să intervinim în stațiunea Costinești acolo unde a avut loc o explozie pe dig. La fața locului au fost alocate rapid mai multe resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța, de la stația Tuzla o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor și de asemenea, ambarcațiunea RIB, iar în aceste momente vor pleca și colegii cu echipajul CBRN. Ajunși la fața locului, colegii au perimetrat zona și au constatat faptul că este vorba de o explozie în dig. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.
De asemenea, prin apel 112 a fost anunțată prezența altei mine marine în zona Mangalia, însă aceasta s-a dovedit a fi un buștean de dimensiuni mari.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.