O nouă reţea de trafic de heroină cu tentacule în România
Poliţiştii Centrului de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Oradea au organizat, săptămâna trecută, împreună cu colegii lor din Cluj şi Maramureş, o acţiune de prindere a unei persoane care a fost dată în urmărire generală pentru că a încercat să plaseze pe ?piaţă? 22,5 kg de heroină.
Ein, twei, poliţai...
Florean Dumitru este cel care, în noaptea de 17/07/2003, împreună cu un alt cetăţean român, a fost depistat în apropiere de frontiera româno-ungară pe când încerca să comercializeze heroina, în valoare de aproximativ 700.000 de dolari, către doi cetăţeni germani, care se aflau şi ei, într-un alt autoturism, în zona de frontieră. La vederea poliţiştilor, cărora li s-a părut suspectă ?întâlnirea? nocturnă a două autoturisme care şi-au semnalat prezenţa prin semne discrete cu farurile, Florean a ultragiat un poliţist, după care a reuşit să scape. Poliţiştii au reuşit să recupereze drogurile, ascunse într-un lan de porumb din apropierea locului de întâlnire. Heroina era ambalată în mai multe pachete de culoare maronie, lipite cu bandă adezivă, care au fost confiscate de poliţişti.
Din cabană, direct pe vapor!
Căutarea celor doi români despre care existau date că sunt membri ai unei reţele de trafic de droguri a început imediat după ce s-au strecurat, parcă, printre degetele poliţiştilor...Despre Florean existau date că se ascunde într-o cabană situată la 12 km de localitatea Borşa Maramureş, astfel că a fost organizată o acţiune de prindere a acestuia.
În noaptea de 13/14.08.2003, la orele 03.00, în centrul localităţii Borşa, dispozitivul de poliţişti a reuşit prinderea lui Florean Dumitru, care se întâlnea cu un cetăţean din Brăila. Întâlnirea a fost ?mijlocită? de Mihali Vasile, de 54 de ani, domiciliat în Borşa (fost coleg de penitenciar cu Florean Dumitru care a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor). ?Brăileanul? a fost identificat în persoana lui Viragoş Ioan, de 43 de ani, domiciliat în comuna Certeze, judeţul Satu-Mare şi era verişor cu Florean Dumitru! Viragoş, care are o afacere în şantierul naval Brăila, circula cu un autoturism marca Ford şi intenţiona să-l transporte pe Florean Dumitru într-un loc necunoscut (probabil, spun poliţiştii, intenţiona să-l ascundă pe un vapor pentru a-l scoate ilegal din ţară).
?Plasatorul? de heroină a fost introdus în arest!
Faţă de Florean Dumitru s-a luat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea măsura arestării preventive pentru 3 zile, măsură confirmată şi prelungită cu încă 27 de zile de instanţa de judecată.
Şi faţă de Mihali Vasile s-a dispus începerea urmăririi penale pentru favorizarea infractorului, acesta fiind cercetat în stare de libertate.
Poliţiştii Antidrog Oradea continuă cercetările pentru prinderea urmăritului general Bulzan Marius Dan, celălalt român care se afla, în noaptea de 13/14 iulie, în autoturismul care a reuşit să dispară în noapte. De asemenea, se încearcă identificarea tuturor membrilor filierei de traficare de droguri, în cooperare cu poliţia germană.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.