Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat, în perioada 14 - 19 februarie, 115 acţiuni de control soldate cu 39 DE cţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 120 milioane lei. Acţiunile desfăşurate au avut în atenţie respectarea prevederilor legale cu privire la calitatea, dar şi la modul de etichetare şi comercializare a sucurilor de legume. De asemenea, au fost verificate unităţi de prestare a serviciilor de alimentaţie publică, de curăţătorie chimică, unităţile de comercializare a produselor alimentare (panificaţie, mezeluri, lactate), precum şi cele cu profil de desfacere produse nealimentare (încălţăminte, electrocasnice, telefoane mobile etc). Amenzile aplicate celor aflaţi cu nereguli au fost între 2 şi, respectiv, 15 milioane de lei, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, suma totală cifrându-se la 120 milioane lei. Valoarea produselor cu deficienţe care au fost depistate în urma controlului s-a ridicat la aproape 364,9 milioane lei. Neregulile constatate de inspectori: lipsa elementelor de identificare şi caracterizare, existenţa acestora într-o formă incompletă, condiţii igienico-sanitare improprii prestării unor servicii, nerespectarea condiţiilor de garanţie, neîntreţinerea corespunzătoare a grupurilor sanitare şi nedotarea acestora cu materialele de igienă individuală a utilizatorului la unităţile de alimentaţie publică etc. Trebuie să amintim că au fost retrase definitiv de la comercializare produse alimentare în valoare de peste 5 milioane lei. Dintre cele 19 reclamaţii înregistrate pe parcursul săptămânii trecute au fost soluţionate 16, cele mai multe plângeri venite din partea consumatorilor referindu-se la calitatea necorespunzătoare a produselor nealimentare(maşini de spălat rufe, combine frigorifice, butelii de aragaz, motorină, încălţăminte) şi a serviciilor (curăţătorie chimică, de telefonie fixă,de service în garanţie pentru telefoane mobile, de calcul a energiei termice după repartitoarele montate pe calorifere, de distribuire a presei, cablu TV etc.). Prin soluţionarea celor 16 reclamaţii, au fost înlocuite produse (sau s-a restituit contravaloarea produselor necorespunzătore) în valoare de 6,965 milioane lei.