Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a reacţionat după ce preotul Ovidiu Miron Pop, acuzat de evaziune fiscală, a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv.

Reprezentanţii Episcopiei au transmis, printr-un comunicat, că Ovidiu Miron Pop a fost "oprit total de la săvârşirea celor sfinte". "La Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei s-a luat act, cu surprindere și tristețe, despre reținerea și arestarea, de către organele competente ale statului, a preotului misionar Ovidiu Miron Pop, care a fost, până în prezent, îmbisericit la Parohia "Adormirea Maicii Domnului", Biserica cu Lună, din Oradea, la cererea slujitorilor parohiei. Îndată ce s-a aflat despre situația apărută, în dimineața zilei de 13 mai 2014 preotul misionar Ovidiu Miron Pop a fost oprit total de la săvârșirea celor sfinte, pe întreaga durată a cercetărilor penale, urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor, să fie luate toate măsurile ce se impun", se arată în comunicat. Reamintim că preotul Ovidiu Miron Pop a fost arestat marţi, pentru 29 de zile, într-un dosar de evaziune fiscală cu produse din carne a cărui prejudiciu se apropie de suma de două milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, preotul, reprezentant al firmei Varadia Bussines în perioada martie 2012 - martie 2014, a înregistrat facturi fictive de achiziție de la mai multe firme fantomă, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale acumulate în urma realizării unor operațiuni comerciale de achiziție de carne din spațiul intracomunitar (Ungaria), mărfuri comercializate ulterior pe teritoriul României.