Opt cetăţeni din Etopia au încercat să iasă ilegal prin Borş II - Migranţi ascunşi în tir
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au depistat, ascunși în două automarfare conduse de un cetățean bulgar, respectiv român, treisprezece cetăţeni din Etiopia și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Unul dintre șoferi este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Astfel, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean bulgar, conducând un automarfar înmatriculat în Bulgaria. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, profile metalice pentru o societate comercială din Turcia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, opt cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Etiopia, cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani, intrați legal în România ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Miercuri dimineața, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 47 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, șampoane pe ruta România-Cehia. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, cinci cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, autorităţile au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Etiopia și Pakistan, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani, intrați legal în România. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferul român și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.