Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a unei orădence, administrator de societate comercială, bănuită că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 8.700 lei, prin evaziune fiscală.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările faţă de o femeie de 57 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuită de săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni de investigare a criminalității economice o bănuiesc pe aceasta că, în perioada ianuarie - mai 2014, în calitate de asociat unic și administrator al  unei societăți comerciale bihorene, în mod repetat, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile și în alte documente legale ale societății toate operațiunile economice efectuate privind încasările realizate în urma comercializării unor produse de panificație, în valoare totală de 38.359,57 lei. Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 8.798,06 lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit și a fost recuperat integral de polițiștii bihoreni. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a femeii.