Trei adolescenţi orădeni au fost reţinuţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor după ce au tâlhărit nu mai puţin de şapte femei. Orădencele au fost acostate în locuri neiluminate, suspecţii smulgându-le poşetele. Unele dintre victime s-au trezit şi cu conturile bancare goale după ce tâlharii au găsit în genţile lor, pe lângă carduri, şi codurile PIN.

Poliţiştii orădeni reţinut în arestul IPJ Bihor trei tineri orădeni, suspectaţi că în perioada noiembrie 2009 - februarie 2010 ar fi comis şapte infracţiuni de tâlhărie, toate în Oradea. "Tinerii sunt bănuiţi că pe parcursul celor patru luni ar fi acostat pe diverse străzi din Oradea, de obicei după lăsarea serii, femei neînsoţite, pe care, prin violenţă, le deposedau de poşetele în care acestea aveau diverse acte, carduri bancare, telefoane mobile şi bani. Una dintre victime, o septuagenară, a fost acostată în timp ce se afla în scara blocului în care locuieşte. Mai mult, suspecţii sunt acuzaţi că, în cazul în care au găsit codurile PIN în portmoneele sustrase, păstrate alături de carduri, au folosit cardurile bancare pentru a goli conturile victimelor", a precizat inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Tinerii nu aveau un loc de acţiune preferat, faptele fiind comise în general în locuri neiluminate, dar pe străzi şi cartiere diferite din Oradea. Cea mai tânără victimă avea 22 de ani, iar cea mai în vârstă, 72, fiind alese întâmplător. După ce le smulgeau poşeta, orădenii plecau rapid de la locul faptei, cu ajutorul unui autoturism pe care îl conducea unul dintre ei. Cei trei împărţeau bunurile şi banii obţinuţi din infracţiuni şi îi foloseau în interes personal. Prejudiciul total provocat astfel celor şapte femei depăşeşte 6.000 lei, din care poliţiştii orădeni au reuşit recuperarea a aproximativ 50%. Ieri, suspecţii au fost prezentaţi Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie.