Paprika ungurească, potenţial cancerigenă
Guvernul ungar a interzis, miercuri, vânzarea în ţară a majorităţii mărcilor de boia de ardei sub formă de praf provenind din America de Sud. În acestea a fost descoperită o toxină al cărei consum poate să provoace cancere ale ficatului, a anuntat la mijlocul săptămânii trecute, la Budapesta, ministrul sănătăţii, Racz Jeno, citat de Agenţia France Presse şi de ediţia de joi a cotidianului elveţian La Liberte. Produsul periculos, numit anflatoxină, provine, potrivit estimărilor ministerului ungar, din unele importuri din America de Sud, urme ale acestei substanţe fiind descoperite în pliculeţele a trei dintre cei mai mari distribuitori de boia de ardei din Ungaria. "În produsele analizate, există de 80 de ori mai multă anflatoxină decât nivelul admis", a mai anunţat ministrul ungar, care a afirmat, totuşi, că, pentru a se îmbolnăvi, o persoană ar trebui să îngurgiteze peste 500 de grame din aceasta. În cazul în care este consumată cu regularitate în mari cantităţi, anflatoxina poate afecta ficatul, ajungând chiar să cauzeze un cancer al acestui organ intern. De asemenea, ministrul a mai precizat că interzicerea consumului nu se referă decât la pliculeţele de boia care expira înainte de 15 aprilie 2005.
În dorinţa de a afla amănunte, am răsfoit şi noi paginile economice online. Şi iată ce putut citi pe site-ul Index.hu/gazdasag/magyar...
"Paprika - condiment sănătos, natural, mult gustat" (Paprika, az eg?szs?ges, term?szetes ?lvezeti f?szer)
În timp ce producătorii vorbesc despre importul a doar câteva tone de boia de ardei, specialiştii afirmă că, numai în anul trecut, au intrat în Ungaria 955 tone. Boiaua provenită din import este cel mai des utilizată de către persoanele cu venituri reduse şi cei din industria prelucrătoare de carne. Directorul general al unuia dintre cei trei producători - Szegedi F?szerpaprika Rt., Bartos Andr?s, afirmă că din greşeală s-ar fi putut folosi în producţie boiaua din import provenită din America de Sud. Circa 10 tone, provenite din Peru, au fost oferite la vânzare neamestecată, datorită preţului mai mic cu 20-30 la sută
În ultimii trei ani, au intrat în Ungaria 2.000 de tone de paprika
Ceea ce se cunoaşte însă este faptul că, în ultimii trei ani, a fost importată cantitatea de 2.000 de tone. Site-ul ungar mai notează că, potrivit declaraţilor făcute de Lakatos Lajos, director general al firmei Kalocsai F?szerpaprika Rt, nu este sigur că întreaga cantitate de 955 de tone intrată anul trecut în ţară a fost analizată sub aspectul conţinutului de aflatoxină, nici de ochratoxină. Ceea ce se ştie, a mai adăugat el, este faptul că plantele aromate cultivate în ţările Americii de Sud conţin cu siguranţă cele două substanţe, întrebarea fiind legată de cantitatea de aflatoxină, dacă aceasta este peste - sau sub - limita admisă. El a mai adăugat că, până în 2003, este cert că paprika a fost produsă exclusiv din ardei de producţie internă, primele importuri făcându-se abia în decembrie 2003 - cantitatea de 40 de tone.
Ce părere au organele de control în domeniul protecţiei consumatorilor?
Am luat legătura cu directorul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor pentru a ne lămuri dacă pe piaţa noastră avem sau nu acest condiment, după toate aparenţele, deosebit de periculos pentru sănătate. Din informaţiile furnizate de doamna ec. Cristiana Bigan, prea multe amănunte încă nu se cunosc. "Chiar în cursul zilei de ieri(vineri - n.a.) am fost contactaţi de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi întrebaţi dacă avem semnale cu privire la existenţa acestui produs ambalat în Ungaria, ce ar proveni la origine din Brazilia şi care poate periclita sănătatea consumatorilor. Trebuie să vă spun că, din fericire, nu am avut semnale negative. În momentul de faţă aşteptăm informaţii clare, concrete despre producător, denumirea produsului, forma în c are produsul se află pe piaţă. De asemenea - punctul de vedere oficial al ANPC. În momentul în care le vom avea, vom proceda la retragerea produsului de pe piaţă."
Comentarii
Nu există nici un comentariu.