Paznicul unității sanitare a fost lovit de un tânăr de 20 de ani - Scandal la Spitalul din Aleșd
Doi bărbați au ajuns la poliție, pentru audieri, după ce au fost implicați într-un conflict spontan, în Aleșd. Altercația a avut loc în curtea spitalului din oraș, paznicul unității fiind lovit de un tânăr de 20 de ani.
Incidentul a avut loc, marți, la ora 14.52, când polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit prin 112, că, în curtea unui spital din localitate, s-a produs o altercație, între două persoane.
„Din primele investigații efectuate la fața locului, polițiștii de ordine publică din Aleșd au constatat că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 20 de ani, din comuna Aștileu, l-ar fi lovit, la nivelul feței, pe un bărbat de 51 de ani, din aceeași comună, angajat ca paznic al unității sanitare”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Potrivit acesteia, persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției orașului Aleșd, în vederea audierii. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, iar polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.