În prima zi a săptămânii, poliţiştii salontani l-au reţinut în arestul I.P.J. Bihor şi au început urmărirea penală faţă de un bărbat, de 48 de ani, din comuna bihoreană Tulca, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi cu o alcoolemie peste limita legală.

Bărbatul fusese depistat la 1 iunie a.c., în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o concentraţie alcoolică de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice, iar rezultatele analizelor au confirmat faptul că acesta avea o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur în sânge. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că suspectul nu se află la prima abatere de la regulamentul rutier. Bihoreanul a mai fost cercetat în alte patru dosare penale, întocmite în perioada 29 februarie 2008 - 2 martie 2009, tot pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi pentru conducere sub influenţa alcoolului. În trei dintre acestea, poliţiştii bihoreni au propus deja trimiterea în judecată a suspectului. Bărbatul a fost reţinut în arestul I.P.J. Bihor pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat la Judecătoria Salonta cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii instanţei au emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, cercetările fiind continuate.