Pe şosele, sancţiuni aplicate la sfârşit de săptămână
În urma abaterilor constatate, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat la sfârşitul săptămânii trecute 527 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 74.500 lei.
Totodată, 33 de permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute 22 de certificate de înmatriculare, au fost constatate 29 de infracţiuni şi nouă tamponări. Au mai fost aplicate 255 de sancţiuni pentru depăşirea limitei legale de viteză, au fost sancţionaţi nouă biciclişti, opt pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, 41 de sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate patru depăşiri neregulamentare, iar 210 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, duminică după-amiază, pe DN 1 a fost depistat orădeanul I.B., de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 125 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.
Cel mai fain e cand politia ne amendeaza pt ca nu purtam centura prin localitati cu viteza mazima de 50 km/h, sau in centru civic la 30 km/h!!!! Murim fara centura la un impact la vitezele astea. Tara prostilor ce platesc amenzi.Si tara in care se fac planuri la amenzi!

politia romana sta doar la panda prin boscheti ca sa faca planul la amenzi impus de superiori caci altfel sint luati la maciuca nu sa stea civilizat ca si in alte state sa va fie rusine...
politia romana sta doar la panda prin boscheti ca sa faca planul la amenzi impus de superiori caci altfel sint luati la maciuca nu sa stea civilizat ca si in alte state sa va fie rusine...