Penitenciarul Oradea - Deţinut minor găsit spânzurat
Penitenciarul Oradea a anunţat că azi, 15 septembrie, la ora 15.53, un deținut minor, aflat în penitenciar din 6 septembrie, arestat preventiv pentru infracțiunea de furt calificat, a fost găsit spânzurat cu cablul de la telefonul aflat în dotarea camerei de deținere.
„Vă informăm că în data de 15 septembrie 2024, la ora 15.53, cu ocazia desfășurării activităților administrative din cadrul secției, un deținut minor custodiat de Penitenciarul Oradea din data de 6 septembrie 2024, arestat preventiv pentru infracțiunea de furt calificat, a fost găsit spânzurat cu cablul de la telefonul aflat în dotarea camerei de deținere, de către supraveghetorul secției. S-au aplicat, de îndată, primele manevre de resuscitare. A fost apelat numărul unic de urgență 112, iar la 16.06, un echipaj SMURD a continuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, la ora 17.00, s-a constatat decesul. La nivelul instituției a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului, iar despre decesul persoanei custodiate, conducerea Penitenciarului Oradea a anunțat: familia decedatului, judecătorul de supraveghere, Administrația Națională a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor şi Serviciul de Medicină Legală, care efectuează cercetări în cauză”, menţionează Penitenciarul Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.