Polițiștii locali orădeni au depistat și sancționat mai mulți conducători auto care transportau materiale de construcții fără a respecta prevederile legale, murdărind drumurile publice.

Șoferii au fost surprinși conducând autocamioane din care cădeau pe carosabil piatră, beton, pământ și alte materiale.

Pentru astfel de situații, poliţiştii locali au dat 13 sancțiuni contravenționale, din care 4 amenzi (două a câte 2.000 de lei și două a câte 1.000 de lei) și 9 avertismente.

„Doar în luna octombrie a acestui an au fost consemnate 4 sancțiuni contravenționale, din care două amenzi a câte 1.000 de lei și două avertismente. În majoritatea cazurilor, s-a dispus și măsura readucerii carosabilului la starea inițială”, transmite conducerea Direcției Poliția Locală Oradea.

Astfel de contravenții se sancționează potrivit HCL nr.909/ 2009 actualizată și modificată prin 844/ 2016,  cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.