Poliţiştii bihoreni se confruntă din ce în ce mai des cu şoferi pentru care permisul de conducere pare a fi un act opţional. Mai mult, de parcă acest lucru nu ar fi suficient, mulţi şoferi ignoră limitele legale de viteză, depăşindu-le frecvent.

Aşa se face că joi, 19 aprilie, în jurul orei 11.35, poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Beiuş l-au depistat pe B.V., de 34 de ani, din comuna Curăţele, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autocamion în localitatea bihoreană Nimăeşti, fără a poseda permis de conducere. De asemenea, vineri, 20 aprilie, în jurul orei 02.17, pe strada Republicii din municipiul Oradea a fost depistat N.F., de 32 de ani, din Vânători, judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism cu care tracta o remorcă, având permis de conducere necorespunzător categoriei. În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală. Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, în judeţul Bihor au fost aplicate 353 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 56.480 lei. Au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice cinci permise de conducere. Poliţiştii au mai reţinut şi nouă certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate două infracţiuni şi nouă tamponări. În total, au fost aplicate 236 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 16 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 99 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.