Persoanele cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acută, cu afecţiuni neurologice grave, crize de epilepsie sau alte tulburări subite ale stării de conştienţă, alcoolicii şi consumatorii de droguri nu vor mai putea obţine permise auto şi nici reînnoi actul.

Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de ordin al ministrului Sănătăţii cu normele minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, potrivit directivelor UE. Candidaţii care solicită obţinerea permisului de conducere grupa 1 (motociclete simple sau cu ataş, scutere, autovehicule, cu şi fără remorcă, a căror masă totală maxim autorizată nu depăşeste 3.500 kilograme) sunt obligaţi să efectueze un examen medical în cazul în care devine evident, la întocmirea formalităţilor necesare sau în timpul probelor de examinare pe care trebuie să le susţină înainte de obţinerea permisului de conducere, că prezintă una sau mai multe dintre afecţiunile medicale prevăzute în noul act normativ. De asemenea, candidaţii care vor să obţină un permis de conducere grupa 2, profesionişti (C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 şi D1E), sunt obligaţi să efectueze examenele medicale înainte de eliberarea permisului. Ulterior, aceştia vor fi obligaţi să efectueze examinările medicale ori de câte ori îşi reînnoiesc permisul de conducere. În cazul în care există motive de îndoială cu privire la acuitatea vizuală a candidatului care solicită permis de conducere, acesta este examinat de o unitate de asistenţă medicală autorizată. Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanţii sau şoferii care prezintă probleme în ceea ce priveşte sensibilitatea la contraste sau care suferă de diplopie (vedere dublă). Permisele de conducere nu vor fi eliberate sau reînnoite pentru cei care prezintă afecţiuni sau anormalităţi ale aparatului locomotor ce fac periculoasă conducerea unui autovehicul, în cazul celor cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acută sau care nu sunt deplin conştienţi de implicaţiile acesteia, cu afecţiuni neurologice grave, în afara cazurilor în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat, cu crize de epilepsie, tulburări mentale grave, dar şi pentru persoanele care sunt dependente de alcool sau sunt incapabile să se abţină de la consumul de alcool atunci când conduc, cât şi celor care consumă constant droguri, potrivit noilor norme. Pot obţine permis sau îşi pot reînnoi actul şoferii amatori cu insuficienţă renală gravă sau care au suferit un transplant de organe ori care au un implant artificial ce nu afectează capacitatea de a conduce. Aceştia trebuie să prezinte un aviz medical autorizat şi, dacă este necesar, să efectueze controale medicale periodice.

Examenul pentru obţinerea permisului auto va fi schimbat, proiectul de lege care vizează modificarea normelor de desfăşurare a acestuia fiind supus dezbaterii publice de către MAI. Conform proiectului, probele teoretică şi practică vor fi susţinute în zile diferite. Proba practică a examenului va putea fi susţinută atât ziua, cât şi seara, în localităţi sau în afara acestora. Proiectul prevede că şoferii sunt obligaţi să verifice starea tehnică a maşinii înainte de a pleca la drum.