Peste 20 de persoane, trimise în judecată de procurorii bihoreni
În perioada 31 martie - 4 aprilie 2008, la parchetele din Bihor au fost soluţionate 303 dosare, fiind trimişi în judecată 24 inculpaţi. Printre aceştia se află şi administratorul unei societăţi comerciale din Oradea, ce a pietruit mai multe drumuri comunale din judeţ cu material escavat de pe terenul unor localnici din Ineu de Criş.
Unul dintre cei deferiţi justiţiei este K.Sz., în vârstă de 30 de ani, din localitatea Biharia, acuzat de furt calificat, conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului. Fapta s-a petrecut în noaptea de 4/5 august 2007, când inculpatul, ştiind că familia H., din Biharia, la care anterior lucrase ca îngrijitor de animale, lipseşte de acasă, a hotărât să sustragă din curtea locuinţei acestora o autoutilitară marca Ford Tranzit, cu care să se deplaseze în localitatea Cetariu, unde era sărbătoare. Şi-a pus planul în aplicare, s-a urcat la volan, deşi nu avea permis de conducere, însă la ieşirea din localitatea Biharia, neatent şi neîndemânatic fiind, a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un autoturism marca Mercedes, parcat regulamentar în faţa unei case. După ce a avariat autoturismul, şi-a continuat drumul la Cetariu, a participat la festivităţi şi, spre dimineaţă, a parcat autoutilitara în locul de unde o luase. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost trimis în judecată şi M.V., în vârstă de 55 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere şi degradarea terenurilor agricole. Bărbatul, administrator la firma SC M&V Univers Prod Com Serv SRL din Oradea, a dat dispoziţie angajaţilor firmei să escaveze, fără drept, de pe terenul aparţinând unor persoane fizice situate în localitatea Ineu de Criş, nisip şi pietriş, pe care l-a folosit la pietruirea de drumuri în localităţile Săcădat, Tileagd, şi Vârciorog. Suprafaţa escavată a fost de 5780 mp, iar volumul de material escavat, de 10.600 mc de nisip şi pietriş, în condiţiile în care preţul
unui metru cub era de peste 25.000 lei vechi.
alti capi asteptam sa fie trimisi in judecata nu astia cu gainari