Peste 200 de sancţiuni în trafic
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat din nou 214 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut în vederea suspendării şapte permise de conducere. Totodată, au fost soluţionate 21 de tamponări şi imobilizate două mopede. 42 din sancţiunile aplicate au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză, trei conducători auto au fost sancţionaţi pentru efectuarea unor manevre neregulamentare de depăşire, unul - pentru conducere sub influenţa alcoolului, 38 de participanţi la trafic - pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, nouă pietoni - pentru nerespectarea normelor privind traversarea carosabilului, fiind aplicate 121 de sancţiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea sancţiunilor aplicate este 24.473 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.