La PTF Borş s-a prezentat, la ieşirea din ţară, un autocar înmatriculat în judeţul Suceava, condus de Ştefan C., de 43 de ani, care efectua un transport internaţional de persoane în regim de cursă ocazională, pe relaţia România-Italia, cu un număr de 37 de persoane. La controlul de frontieră efectuat, s-a constatat că pasagerii nu îndeplineau condiţiile legale de ieşire din România, motiv pentru care autocarului şi călătorilor nu li s-a permis ieşirea din ţară. Tot în punctul de trecere a frontierei Borş s-a prezentat, pentru a ieşi din ţară, un autocar condus de Vasile H., de 42 de ani, din Sălaj, care efectua un transport ocazional a şapte persoane cu destinaţia Italia. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de frontieră, s-a constatat că doar unul dintre pasageri poseda o invitaţie legală pentru a efectua o vizită în străinătate, ceilalţi şase neavând documente în acest sens, iar sumele în valută pe care le deţineau şi asigurările medicale nu erau în concordanţă cu perioada de şedere declarată oamenilor legii. Celor şase turişti nu li s-a permis ieşirea din ţară şi continuarea călătoriei.