La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 643 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 108.900 lei. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 17 permise de conducere, constatate 10 infracţiuni şi 46 de tamponări. 296 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 83 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, 80 de sancţiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, două sancţiuni, pentru efectuarea unor manevre neregulamentare de depăşire, iar 182, pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.