Echipajele Poliţiei Rutiere au aplicat, marţi, peste o sută de sancţiuni contravenţionale în trafic. Vizaţi de amenzi au fost şoferii care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie, dar şi cei care nu au purtat centura sau au comis alte abateri.

Potrivit IPJ Bihor, marţi, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Ca urmare a abaterilor constatate în 24 de ore au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 25.840 lei. Totodată, patru permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate şase infracţiuni şi nouă tamponări. 20 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 18 pentru opriri neregulamentare, 20 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancţionaţi doi pietoni care au traversat neregulamentar, iar 50 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.