Peste o sută de baloţi au fost cuprinşi de foc, cel mai probabil, pus intenţionat - Incendiu violent la o gospodărie din Tria
Pompierii militari bihoreni au acționat peste cinci ore, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu violent, produs la o gospodărie, reușind să salveze o locuință și un adăpost pentru oi.
În urma apelului care sesiza producerea evenimentului, în localitatea Tria, comuna Derna, primit prin Sistemul Unic 112, marți, în jurul orei 22.15, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor a mobilizat cu operativitate, la adresa indicată de apelant, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, alertând totodată Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Derna (SVSU Derna), care a intervenit cu utilaje din dotare. În momentul sosirii pompierilor la fața locului, ardeau violent peste 100 de baloți de paie, existând pericolul propagării flăcărilor la un adăpost de oi și la casa din cadrul gospodăriei. După lichidarea incendiului, pompierii militari și membrii SVSU Derna au continuat să acționeze la fața locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în dimineața zilei de miercuri, 14 august a.c., în jurul orei 04.50, operațiunea fiind îngreunată de vizibilitatea scăzută pe timpul nopții, de cantitatea foarte mare de paie și de modul compact de depozitare a baloților. Evenimentul, care, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că a fost, cel mai probabil, provocat în mod intenționat, s-a soldat cu arderea a circa 120 de baloți de fân și păioase.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.