Peste un miliard de lei, stopat la graniţă
În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră din cadrul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea au desfăşurat 0,acţiuni de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere, în urma cărora au fost aplicate peste 600 de sancţiuni contravenţionale.
Astfel, în ultimele zile, 43 de persoane au fost reţinute pentru săvârşirea unor infracţiuni precum tentativă de ieşire ilegală din ţară, infracţiuni de racolare, călăuzire, fals sau uz de fals. De asemenea, au fost confiscate bunuri a căror valoare depăşeşte suma de un miliard lei. Tot în această perioadă, poliţiştii de frontieră bihoreni au aplicat 604 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor încasate fiind de peste 100 milioane lei. Au fost descoperiţi şi reţinuţi trei urmăriţi general, nu s-a permis ieşirea din România a unui număr de 16.668 cetăţeni români, 190 de cetăţeni străini au fost împiedicaţi să intre în ţară şi 117 nu au putut ieşi din România. Unul dintre cei trei urmăriţi general depistaţi de poliţişti s-a prezentat la PTF Salonta, unde a prezentat oamenilor legii un paşaport simplu pe numele Ionuţ G. La controlul de frontieră efectuat, s-a constatat că persoana nu este aceeaşi cu cea din fotografie, iar în urma cercetărilor, lucrătorii vamali au stabilit că acesta se numeşte în realitate Marinică L., de 30 de ani, domiciliat în judeţul Galaţi. Mai mult, bărbatul avea eliberat pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea?
Comentarii
Nu există nici un comentariu.