Petarde şi brazi confiscaţi din pieţele orădene
Un minor în vârstă de 15 ani s-a ales cu acte premergătoare începerii urmăririi penale după ce a fost prins, pe stradă, în timp ce utiliza şi avea asupra lui mai multe cutii cu petarde. Poliţiştii au verificat pieţele din Oradea, în atenţia agenţilor fiind atât materialele pirotehnice, cât şi brazii tăiaţi şi vânduţi ilegal.
Poliţiştii orădeni au acţionat, miercuri, în zona Pieţei Cetate şi Piaţa Cazaban, unde au fost verificaţi trei agenţi economici, fiind constatată o infracţiune la Legea nr.406/2006 - privind deţinerea şi comercializarea de produse pe bază de amestecuri pirotehnice. Agenţii au confiscat 160 de petarde. De asemenea, au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de un minor de 15 ani, din municipiul Oradea, acesta fiind depistat pe strada Octavian Goga, în timp ce utiliza mai multe petarde pe stradă. Alte opt cutii cu petarde, a câte 20 de bucăţi fiecare, au fost găsite de poliţiştii orădeni asupra tânărului. Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe reamintesc cetăţenilor că Legea nr.406/2006 prevede faptul că deţinerea, confecţionarea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1 şi T.2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase" şi a pocnitorilor din clasa I, fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an. Tot miercuri, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, în piaţa Cetate din municipiul Oradea. În cadrul acţiunii au fost legitimate 10 persoane şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale conform prevederilor Legii nr. 12/1990, cu amendă în valoare de 1000 lei. 16 brazi, deţinuţi fără forme legale, în valoare de 500 lei, au fost confiscaţi şi predaţi Ocolului Silvic Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.