Poliţia Română a identificat o nouă metodă de înşelăciune online - Apreciază pentru bani!
Poliţia Română atrage atenţia cu privire la un nou mod de înşelăciune propagat prin intermediul aplicaţiilor mobile de relaţionare - „Apreciază postări pentru bani!", potrivit unui comunicat transmis duminică.
„Poliţia Română a descoperit o tendinţă alarmantă de înşelăciune care se răspândeşte rapid prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie. Sub pretextul simplu al «aprecierii postărilor pentru bani», autorii încearcă să atragă utilizatorii într-o schemă de înşelăciune în mediul online. Activitatea infracţională începe cu primirea de către utilizatori a unor mesaje nesolicitate, formulate în limba engleză sau română, care îi îndeamnă să aprecieze anumite postări pe reţelele de socializare, în special clipuri de pe platforme de specialitate, promiţându-le această activitate ca fiind un al doilea job sau un venit pasiv", se arată în comunicatul amintit.
Pentru a crea o iluzie de legitimitate, autorii trimit sume mici de bani în conturile utilizatorilor care apreciază postările. Aceste sume se încadrează între 10 şi 50 de lei, fiind menite să stimuleze participarea şi să câştige încrederea potenţialelor victime.
În etapa următoare, potenţialele persoane vătămate sunt încurajate să investească sume mai mari pe platforme care promit câştiguri substanţiale. Aceste promisiuni sunt întărite de invitaţii de a se alătura grupurilor de discuţii pe o platformă de mesagerie online, unde presupuşi „specialişti" în investiţii îi vor ghida pentru a obţine profituri mai mari. Totuşi, aceşti „specialişti" sunt de fapt autorii care folosesc tehnici de manipulare pentru a extrage date sensibile şi sume importante de bani de la persoanele vătămate, precizează Poliţia Română.
Conform sursei citate, acest mod de operare se bazează pe mai mulţi factori, printre care: autorii utilizează tehnici de manipulare psihologică, apelând în special la promisiunea de îmbogăţire rapidă, câştigarea unor sume de bani fără prea mare efort pentru a induce utilizatorii în eroare şi a-i determina să acţioneze în conformitate cu dorinţele lor; autorii profită de naivitatea şi lipsa de informare a utilizatorilor în ceea ce priveşte ameninţările cibernetice pentru a-şi atinge scopurile; prin intermediul acestor activităţi infracţionale, în unele cazuri, autorii reuşesc să obţină şi date personale de identificare, financiare şi de autentificare la aplicaţiile folosite de utilizatori, expunându-i, totodată, şi la alte riscuri, mai exact, utilizarea datelor în vederea săvârşirii altor infracţiuni.
Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să fie precauţi şi să evite orice interacţiune cu mesaje sau linkuri suspecte pe platformele de socializare ori care promit îmbogăţirea rapidă şi fără efort, să nu furnizeze niciodată date personale (numele, adresa, numărul de telefon, CNP, seria cărţii de identitate etc.) sau informaţii bancare către persoane necunoscute sau pe platforme nesigure şi să verifice întotdeauna identitatea expeditorului înainte de a furniza orice informaţii sau de a executa orice sarcină cerută.
De asemenea, recomandă instalarea unui software de securitate, care să fie actualizat regulat, ca protecţie împotriva ameninţărilor cibernetice şi folosirea autentificării în doi paşi, aceasta adăugând un nivel suplimentar de securitate la conturile online, cerând o parolă suplimentară sau un cod de verificare înainte de a conectare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.