Un poliţist din cadrul Poliţiei municipiului Oradea a fost agresat verbal şi fizic, în timp ce încerca să aplaneze un conflict. Agresorul este în prezent reţinut preventiv, fiind învinuit de ultraj. Luni, L.D., vânzătoare la un magazin situat pe Calea Aradului din municipiul Oradea, a sesizat telefonic ofiţerul de serviciu al poliţiei că trei persoane provoacă scandal în interiorul şi în faţa unităţii comerciale. Un echipaj de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea a ajuns la faţa locului şi i-a identificat pe P.A., de 41 ani, A.A.G., de sex feminin, de 36 ani, şi T.A.M., de 36 ani, cu toţii din Oradea, cu acelaşi domiciliu, fără ocupaţie, ca fiind cei care au provocat scandalul. În timpul legitimării celor de mai sus, unul dintre scandalagii l-a agresat verbal pe agentul de poliţie P.I., membru al echipajului de intervenţie, după care l-a lovit cu o sticlă de bere peste braţul stâng, provocându-i o leziune. În urma incidentului, faţă de P.A. şi A.A.G., Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a liniştii publice, iar faţă de T.A.M. s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind învinuit de comiterea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 239, al. 2 şi 3 din Codul Penal.