Polițist după gratii - IPJ Bihor a transmis că agentul a fost pus la dispoziție după un jaf
Un polițist din cadrul IPJ Bihor a fost reținut pentru mai multe infracțiuni, printre care instigare la șantaj și trafic de influență, după ce ar fi pătruns, împreună cu un alt bărbat, într-un garaj și într-o locuință, fiind prinși în flagrant după ce au furat 6000 de lei și bijuterii.
Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Structura centrală și SJA Bihor au anunțat că au desfășurat activități specifice într-o cauză penală în care, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, la data de 25.10.2023, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, în vârstă de 38 de ani, care are calitatea de agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv două infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de şantaj, două infracţiuni de instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat. De asemenea, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, față de o altă persoană, fără calitate specială, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj şi furt calificat.
Potrivit unui comunicat transmis de DGA, s-a reținut faptul că, la data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani și bunuri existente. Cei doi inculpați au fost prinși în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuința respectivă, a sumei de 6.000 de lei și a unor bijuterii. Procurorii de caz au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi inculpați, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă. În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Poliției Române.
Miercuri seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a transmis că a fost informat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
„În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost pus la dispoziție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege. Precizăm că acțiunea din data de 24.10.2023 a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști”, a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.