Poliţiştii de frontieră bihoreni au desfăşurat, zilele trecute, o acţiune comună împreună cu colegii lor din judeţul Botoşani, în cadrul căreia un lucrător s-a infiltrat într-un autocar ce urma să ajungă în Italia, descoperind în acest fel mai multe ilegalităţi. Poliţistul de frontieră s-a infiltrat într-un autocar înmatriculat în Suceava, care s-a prezentat la PTF Borş pentru a ieşi din ţară, având la bord 46 de călători. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că nu mai puţin de 44 de călători au fost împrumutaţi cu suma de 500 euro fiecare, de către un tânăr de 25 de ani, existând chiar şi un contract de împrumut pentru fiecare dintre călători. Aceştia se obligau să înapoieze banii în termen de o lună, fără a li se percepe dobândă. Poliţiştii bihoreni spun că este un element de noutate faptul că firmele de transport împrumută bani prin întocmirea unui contract de comodat. De asemenea, din documentele însoţitoare ale transportului a reieşit faptul că grupul are contract cu firma pentru o excursie de cinci zile în Italia, declarând că se întorc cu acelaşi mijloc de transport, iar foaia Interbus era completată greşit. Totodată, conducătorul grupului a recunoscut că nu îi cunoaşte pe ceilalţi călători, dar că a susţinut acest lucru iniţial, la cererea reprezentanţilor firmei. Având în vedere toate aceste nereguli, firma transportatoare a fost sancţionată cu suma de 25 milioane lei pentru nerespectarea tipului de serviciu ocazional înscris în documentul de transport prevăzut în acordul privind transportul internaţional de persoane cu autocarul, iar mijlocului de transport nu i s-a permis ieşirea din ţară.