Zeci de poliţişti şi reprezentanţi ai ISCTR Bihor şi ai RAR au efectuat, marţi, o razie de amploare în Bihor, în apropierea frontierei de stat. Peste 60 de amenzi au fost aplicate în urma neregulilor descoperite.

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de IPJ Bihor, marți, în intervalul orar 08.30 – 15.00, poliţiştii rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice și polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, alături de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea și reprezentanți ai I.S.C.T.R Bihor și ai R.A.R Bihor, au desfășurat o acțiune în sistem integrat în zona de trecere a frontierei de stat, pentru verificarea modului de respectare a legislației pe linie de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, criminalitate economică și migrație, precum și pentru prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional. În cadrul acțiunii au fost verificate 148 de autoturisme, 21 de societăți comerciale și 7 locuri de cazare și au fost legitimate 240 de persoane. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 18.825 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite (6 sancțiuni contravenționale), Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (8 sancțiuni contravenționale), Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (2 sancțiuni contravenționale) și prevederilor O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (46 sancțiuni contravenționale). Spre exemplu, în cadrul raziei, pe DN 19, în localitatea bihoreană Satu Nou a fost depistată în trafic o femeie de 48 de ani, din Ungaria, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 110 km/h înregistrată radar. În Sântandrei a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară, având o concentraţie alcoolică de 0,21mg/l alcool pur în aerul expirat. În cadrul acțiunii, polițiștii bihoreni au confiscat 120 kg de pepene verde deţinute fără documente legale de provenienţă și 23 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 3.400 lei.